pep.zone
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
Stay logged in
Forgot login details?

Login
Stay logged in

For free!
Get started!

Text page


ds
crestinismul.pep.zone

Sfanta Vineri - biserica reinviata

+ + + + + + + + + +



++++++++++++++++++
__________________________


Sfanta Vineri - biserica reinviata


Fosta biserica Sfanta Vineri (de pe strada Calarasi) asa cum arata inainte de daramare

La loc de frunte, intre nelegiuirile comunismului, s-a aflat daramarea bisericilor din Bucuresti. Pentru toate s-a suferit si s-a plans, dar uciderea "Sfintei Vineri" a intins doliu peste oras. Ancheta unei crime perfecte.

Blestemul

Nici o suferinta n-a fost mai mare pentru crestinii din Bucuresti decat daramarea bisericii Sfanta Vineri. Milioane de oameni au credinta nestramutata ca din cauza asta a cazut Ceausescu, ca de asta a fost omorat intr-o vinere sfanta: fiindca l-a ajuns blestemul unui intreg oras! Blestemul daramarii "Ocrotitoarei Bucurestiului", una dintre cele mai iubite biserici din cate-au fost pe lume...". Parintele Bogdan, vechiul paroh al bisericii ucise, plange de-adevaratelea. Plange cu obida, cu manie. Cute largi coboara pe obraz. In privirea albastra, incordata, staruie si astazi amintirea crimei. Tot >

timpul cat mi-a vorbit, parintele nu s-a uitat nici o secunda spre mine. A privit in departari nestiute, de parca ar fi vazut, cadru cu cadru, un film tragic si dureros. Acea saptamana de iunie, petrecuta in urma cu aproape doua decenii, o tine minte ora cu ora, minut cu minut. Nu a uitat nimic. Parintele Bogdan Gheorghe povesteste la timpul prezent.
"Joi, 18 iunie, 1987. Ghearele buldozerelor incep sa loveasca pentru prima oara trupul bisericii lui Matei Basarab. Locul e incercuit cu funii groase, de canepa aspra. Nimeni n-are voie sa treaca dincolo de ele, dincolo de braul de militieni si securisti ce inconjoara biserica. Imi amintesc bine: eu stau in genunchi. Privesc bucatile de fatada prabusindu-se si-mi spun mereu, cu voce tare, ca nu poate fi adevarat. Nu-mi vine sa cred nici cand vad ca in spatele militienilor s-au adunat peste doua mii de oameni. "Doua mii de nebuni", imi zic. Doua mii de "nebuni intru Hristos", care plang cu totii, care tipa, care ameninta, care blesteama! Forteaza barajul militienilor, vrand parca sa opreasca cu palmele goale catastrofa, desi fiecare din ei stie bine ca ar putea face ani grei de puscarie, doar fiindca a venit aici. Dar nu le mai pasa. Un barbat tanar se smulge si reuseste sa treaca de funii. Il recunosc, e un credincios, Aurel Neagu, care venea adesea la Liturghiile noastre. Alearga, scoate dintre daramaturi doua caramizi, se intoarce si le saruta in fata multimii. Chipul ii e desfigurat de suferinta. Doi militieni il trag inapoi. Sarmanul om avea sa fie torturat zile intregi, dupa aceea. A fost recunoscut pe o caseta video a Securitatii, care filmase totul. De la asta i s-a tras si un diabet, iar apoi, cativa ani mai tarziu, moartea. Pana in ceasul mortii, Neagu Aurel n-a vorbit decat despre Sfanta Vineri, despre blestemele care vor urma. Atunci, pe moment, nu a fost batut. De fapt, n-a fost lovit nimeni. Vazand ce mare-i mania oamenilor, securistilor le-a fost teama. Nu atat de oameni, cat poate de o pedeapsa a cerului. O alta imagine: toti militarii, veniti cu buldozere, cu camioane, se indeparteaza cateva minute de biserica si se sfatuiesc intre ei. Din mijlocul lor se desprinde un fel de comandant, care raporteaza ceva unui om in civil. "Nu putem face asta...", zice. La fel si muncitorii. Inventeaza un motiv, cum ca n-au utilajele necesare, cum ca nu-s specializati... Fug. Ii vad cum pleaca grabiti, fara sa se mai uite inapoi, avand parca in suflet o mare usurare. Au scapat, nu au pacatuit cu nimica...
Urmeaza cateva ore de pauza. Crestinii raman neclintiti, sperand intr-un miracol. La ora opt seara, spre biserica urca alte cateva camioane, cu farurile aprinse. Secventa apocaliptica: din masini sar niste oameni ciudati, purtand pantaloni ca de armata, dar si cagule, masti de panza neagra pe fata. Coboara unul dupa altul, ca niste diavoli. Aveam sa aflu imediat ca sunt detinuti, puscariasi de drept comun, oameni fara nici o frica de Dumnezeu, carora li s-au promis reduceri ale pedepselor daca fac ceea ce nici militarii si nici muncitorii n-au indraznit sa faca. La un moment dat, nu reusesc sa rupa turla. Unul dintre puscariasi se urca pana in varful bisericii, pentru a lega acoperisul cu niste cabluri. Fudul, vrea sa se laude in fata multimii ca a dat jos el insusi cea mai mare dintre cruci. Dar cum atinge crucea, nenorocitul cade de sus si paralizeaza pe viata. Oamenii il privesc cum zace pe pamant. Il privesc fara mila. Zidurile se prabusesc unul cate unul, iar furia crestinilor atinge culmi neinchipuite. Nu mai tin seama de nimic. Se urla: "Criminalilor!", "Blestemati sa fiti!". De necrezut pentru acele vremuri, pe la orele zece din noapte, s-a strigat pentru prima data public: "Jos Ceausescu! Jos comunismul!"..."



Biserica unei mari iubiri


Parintele Bogdan Gheorghe, ultimul preot de la Sfanta Vineri

In ziua aceea de joi, 18 iunie, atunci cand a vazut ca buldozerele au patruns tocmai pana in altarul unde slujise cu o zi inainte, parintele Bogdan Gheorghe a facut infarct. Pe loc, fara sa mai fi suferit niciodata cu inima inainte. Boala o mai poarta si astazi. Dar ca sa poti intelege ceva din acest "soc", din violenta suferinta a preotului, ar trebui aflat cat a muncit si a patimit el inainte pentru acea biserica-martir din mijlocul capitalei. Desi astazi e paroh la Sfantul Gheorghe Nou - o alta "bijuterie" a Bucurestiului, biserica la fel de veche, scapata ca prin minune, in ultimul moment, de buldozerele lui Ceausescu -, cu toate astea, inima sa a ramas tot dincolo, la iubita lui Sfanta Vineri, ce zace acum ingropata sub noile blocuri comuniste. A fost legat de acest sfant lacas, inca de tanar. A trait in chiliile lui. Acolo a fost imbisericit ca diacon si tot acolo a fost, mai tarziu, preotit. Era mandru ca se roaga zi dupa zi in batrana ctitorie a lui Matei Basarab de la 1650, refacuta la 1887 de stranepotul voievodului, ilustrul general Constantin Herascu Nasturel, dar mai cu seama pentru ca el - el, Gheorghe Bogdan! - a fost cel de-al doilea om care a reconstruit-o, dupa dezastrul cutremurului din 1977. Practic, i-a fost bisericii un "al doilea ctitor". A fost hirotonit tarziu, la 40 de ani, de catre insusi Patriarhul Iustin, a fost facut preot cu singura misiune si ascultare de a reface mult-iubita Sfanta Vineri. "Cred ca asta a fost visul meu cel mare, rostul meu pe pamant. Stiind cat de mult sunt legat de acest sfant lacas, Patriarhul m-a chemat la dansul si mi-a zis: "Te voi face preot ca sa reconstruiesti biserica asta, asa cum a fost! Sincer, nici eu nu stiu cum vei reusi, dar sunt sigur ca o vei face!... "". Au urmat opt ani de stradanii istovitoare. Patriarhul avusese dreptate: pentru acele vremuri, parea cu neputinta. Parintele Bogdan a intampinat piedici cu miile. Si, zice el, doar minunile Sfintei Paraschiva au putut "sa-l tina", sa-l scoata la liman. "Abia cand am inceput lucrul, mi-am dat seama cat de iubita a putut fi biserica asta. Nu ma asteptam. Traiam in fiecare zi un miracol. Dupa cutremur, Sfanta Vineri fusese pusa in niste proptele, apoi se daramase pe de-a-ntregul. Auzind oamenii ca vrem s-o rezidim, au inceput sa trimita bani. Din toata tara! Va spun, nu-mi venea sa cred. Nu dovedeam sa taiem chitante cu donatii. Si acum am lacrimi in ochi cand imi amintesc cati bani imi veneau prin mandate postale, din toate colturile Romaniei si chiar din strainatate. Oameni simpli, anonimi, dezinteresati... Cu banutul vaduvei s-a refacut biserica asta! Numai in primul an, 1978, am primit de la credinciosi peste 400.000 de lei. Ganditi-va cati bani, pentru acele timpuri de ateism! Iar vinerea, vineri de vineri, tot parcul cu castani din fata bisericii se umplea de lume, ca la o Inviere. Aveam si icoana, icoana facatoare de minuni a Sfintei Paraschiva, veche de la 1643, in fata careia am vazut cum s-au tamaduit oameni nenumarati, dupa numai cateva masluri. Nu degeaba i s-a zis "ocrotitoarea Bucurestiului": biserica asta nu era o simpla biserica. Era un simbol! Un simbol pe care aveau sa-l distruga ticalosii, in doar cateva zile..."

Iunie cu lumanari

Asadar, parintele Bogdan a muncit opt ani pentru un mare vis. In luna octombrie 1985, biserica a fost cu totul gata pentru sfintire. "Era terminata totalmente! Renascuta! Reconstruita intocmai cum a fost, de la subzidire pana la turle, inclusiv refacerea picturii lui Dimitrie Belizare si a catapetesmei comandate la Viena in 1781. Tot, tot, tot! Nu mai era nimic de facut. Era o bijuterie, se vedea deasupra Pietii Unirii, ca o cetate care parca stapanea tot orasul, pana in dealul Patriarhiei. Cu adevarat un simbol spiritual al Bucurestiului. Iar eu eram cel mai fericit om de pe pamant. Insa, din pacate, pentru mai-marii vremurilor, biserica mea se vedea prea frumos..."

Icoana facatoare de minuni a Sfintei Paraschiva

Nu i-a fost dat sa slujeasca acolo mai mult de un an jumatate. Pe data de 13 iunie 1987, parintele Bogdan se intorcea acasa. O liniste ciudata, ca de mormant, se intindea peste intreg cartierul. "Nici o soapta, nici o adiere de vant. Parca disparusera toti oamenii, toata suflarea. Abia cand am intrat in gradina, in minunata gradina a Sfintei Vineri, am inteles: acolo era Elena Ceausescu. Langa ea, un ins inalt de aproape doi metri, cu parul complet alb. Vorbeau. Caruntul o lamurea ca vor pune de-o parte si de alta a bisericii cate un bloc, c-o vor "inchide" si astfel n-o sa se mai vada. Am auzit tot, cu urechile mele, eram la exact sapte metri de dansii. Ceauseasca s-a gandit putin, doar cateva secunde. Apoi - asta tin minte perfect - a dat din mana a lehamite si-a zis doar atat: "Jos cu porcaria...". A trecut intepata pe langa mine, s-a urcat in masina si dusa a fost. Ultima Liturghie a avut loc a doua zi, duminica, 14 iunie. Ultima vecernie luni, 15 iunie. Securistii au venit chiar in acea seara, in timpul slujbei, s-au urcat in altar si le-au dat oamenilor vestea ca biserica lor va fi demolata. Atunci s-a intamplat un lucru uluitor: lumea n-a vrut sa mai iasa! Un grup de studenti a inceput sa strige: "Aici ramanem! Omorati-ne si pe noi cu buldozerele voastre!". Pana la urma, i-au scos pe toti. Cu gaze lacrimogene. Pe unii i-au dus direct la Securitate. Marti, 16 iunie: incepand de dimineata, se darama casa parohiala. Miercuri si joi, biserica. Vineri, 19 iunie, Sfanta Vineri dispare de pe fata pamantului. Un nor urias, de praf rosiatic, se ridica deasupra locului - poate fi vazut pe cer din intreg Bucurestiul. Praf de caramida rosie, seculara, praf din trupul bisericii lui Matei Basarab. Pe temelia goala, un covor imens de lumanari aprinse, tremuratoare. Oamenii stau in genunchi. Bocesc biserica, ca pe un om mort. Spre ...


This page:




Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top
.